Abordarea leader în teritoriul GAL Ialomița de Jos folosește instrumente specifice care aduc valoare adăugată: cooperare eficientă actorii locali (UAT-uri, fermieri, afaceriști, ONG-uri), guvernanță locală, abordarea strategică bazată pe definirea locală a nevoilor și a obiectivelor, luând în considerare resursele disponibile, implicarea actorilor interesaţi în stabilirea priorităților și obiectivelor pentru o dezvoltare durabilă, stimularea parteneriatelor, sprijinirea inițiativelor inovative. Prin intermediul SDL, GAL Ialomița de Jos conferă o dezvoltare echilibrată a teritoriului, care să răspundă nevoilor identificate la nivel local, GAL-ul reprezentând o soluție concretă de creștere a calității vieții și dezvoltare economică, socială și culturală a spațiului rural, prin implicarea pe termen lung a comunităților în deciziile strategice privind teritoriile acoperite de parteneriat. Continuarea implementării LEADER la nivelul GAL Ialomița de Jos este importantă, acesta dobândind în perioada anterioară de programare o capacitate administrativă ridicată, ceea ce îi conferă premisele unei gestionări optime a Strategiilor de dezvoltare locală viitoare și a atragerii la nivel local de fonduri. Intervențiile propuse în cadrul prezentei Strategii de Dezvoltare Locală prin implicarea activă a tuturor partenerilor și a actorilor locali reprezentativi din toate UAT-urile componente GAL, vor contribui la diversificarea sectorului economic și creșterea calității vieții, prin intermediul lor, urmărindu-se: dezvoltarea serviciilor locale, a infrastructurilor, acces facil la servicii publice prin tehnologie performantă, promovarea egalității de gen, crearea de noi locuri de muncă, în special pentru tineri și femei, sprijin pentru categoriile vulnerabile, în special copii, etc.
Toate informațiile privind Programul Național Strategic furnizate în această pagină sunt distribuite GRATUIT și nu sunt destinate comercializării.
Acest site nu reprezintă poziția oficială a Uniunii Europene.
© 2024-2027. Grupul de Acțiune Locală ”Ialomița de Jos”. Toate drepturile rezervate.